CASTELUL CORVINILOR
1 . Castrul regal (secolul al XIV - lea)
Prima fortificaţie de piatră de la Hunedoara, a fost datată de majoritatea cercetătorilor în secolul al XIV - lea (Gheorghe Anghel), deşi există specialişti care atribuie castrul regal primei jumătăţi a secolului al XV - lea (Elemér Mályusz, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu). Această primă fortificaţie avea o formă elipsoidală, cu capetele de nord şi sud ascuţite, marcate de piatră de talie. Zidurile, cu grosimi de până la 2 metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic şi piatră de râu, direct pe stânca nativă. Cercetările anterioare primului război mondial au arătat faptul că în zona nordică au existat două încăperi de formă triunghiulară, unul dintre acestea fiind probabil un turn donjon, cu analogii în zona franceză şi germană a secolelor XIII - XIV.
Castrul regal, sec. al XIV-lea
Actul de donaţie din 1409. Odată cu stingerea din viaţă a familiei Corvin, arhiva acesteia a fost transferată în Germania, la Ansbach, de către George de Brandenburg, o parte din documente ajungând la sfârşutul secolului al XVIII - lea la Buda în cadrul celebrei Arhivum Camerae. Printre aceste documente a existat şi actul de donaţie din 18 octombrie 1409, prin care regele Sigismund de Luxemburg (1384 - 1437), donează posesiunea regală Hunedoara (lat. possessionem nostram regalem Hwnyadwar) lui Voicu şi familiei sale, aici fiind menţionat şi numele lui Ioan, ca şi fiu al lui Voicu. În acest fel, hunedorenii deveneau, alături de familia Cândea, cele dintâi familii româneşti din comitatul Hunedoarei care aveau proprietăţi cu drept nobiliar.
2.Castelul din secolul al XV - lea
- Prima fază de construcţie a lui Ioan de Hunedoara (1440 - 1444)
Ioan de Hunedoara iniţiază, după 1440, construcţii de mare amploare vizând transformarea cetăţii într-un castel, prima etapă cuprinzând ridicarea a două curtine în jurul vechii cetăţi, construite din blocuri de calcar dolomitic, prevăzute cu creneluri la partea superioară. Aceste ziduri de curtină erau flancate de turnuri circulare şi rectangulare, primele constituind o noutate pentru arhitectura militară a Transilvaniei secolului al XV - lea. Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Toboşarilor), cu excepţia turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevăzute cu un parter din zidărie plină, urmat de două niveluri, cele de la partea inferioară fiind utilizate ca şi camere pentru puşcaşi iar cele de la partea superioară ca şi zone de locuit şi/sau zone de apărare. De notat faptul că, turnul Capistrano cuprinde singurul şemineu gotic (restaurat) din monumentul hunedorean. Turnul pictat (Turnul Buzdugan) are un singur nivel de apărare şi este pictat în frescă la exterior, cu motive geometrice şi guri de tragere, cu corespondenţe tipologice în spaţiul german. Turnurile rectangulare plasate în zonele de nord - vest, respectiv sud - est ale castelului (turnul vechi de poartă, turnul nou de poartă) erau prevăzute cu intrări carosabile şi niveluri de apărare, gândite atât pentru armele cu coardă cât şi pentru armele de foc. Intrările propriu - zise în castel se făceau prin intermediul unor poduri, susţinute de piloni de piatră, ultimele tronsoane ale podurilor fiind mobile.Un punct de interes în castel îl reprezintă fântâna, săpată în spaţiul dintre curtina veche şi cea nouă.Se admite, în general, faptul că prima etapă de construcţie a castelului se încheie înainte de 1446, moment la care Ioan de Hunedoara devenit guvernatorul regatului Ungariei, modifică planurile de edificare ale castelului, în sensul creşterii ponderii construcţiilor civile.
A doua fază de construcţie a lui Ioan de Hunedoara (1446 - 1452)
Una dintre cele mai interesante construcţii datate în această perioadă o reprezintă capela, plasată pe latura estică a castelului. Nava de formă dreptunghiulară, este precedată de un pronaos, deasupra căruia este sprijinită pe stâlpi hexagonali o galerie cu tribună. Particularităţile constructive ale altarului, regăsite la alte construcţii ecleziastice din zonă sunt legate de arhitectura gotică locală.
Palatul propriu-zis, amplasat pe latura vestică, este compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei şi scara spirală şi reprezintă un exemplu unic în spaţiul transilvănean de arhitectură civilă de un rafinament ridicat. Ambele săli au un plan dreptunghiular, fiind divizate în două nave cu cinci piloni octogonali din marmură, cu nervuri în cruce şi console ornamentate, cu chei de boltă în stil gotic, faza târzie. Funcţionalitatea acestor săli ne este sugerată de corespondenţele tipologice din mediul teuton, respectiv de sală de mese la ocazii festive pentru Sala Cavalerilor şi de sală de festivităţi pentru Sala Dietei. O notă distinctă este dată de amplasarea pe partea vestică a sălii Dietei a unei galerii cu burdufuri, sprijinită pe console, element unicat pentru arhitectura civilă transilvăneană, cu analogii în spaţiul german.
O altă construcţie unică, de factură militară, este reprezentată de galeria şi turnul Neboisa (Nu te teme), denumire impusă probabil sub influenţa mercenarilor sârbi, aflaţi în garnizoana castelului. Turnul propriu-zis, alcătuit din 5 niveluri de apărare, este prevăzut cu deschideri pentru arme de foc. Legătura cu castelul este asigurată prin intermediul unei galerii suspendate, lungă de peste 33 m, galerie ce se sprijină pe stâlpi masivi, din calcar dolomitic.
A doua fază de construcţie încetează o dată cu moartea lui Ioan de Hunedoara şi cu începerea luptelor pentru ocuparea tronului regatului maghiar. Probabil că, după 1458, se iniţiază lucrări în zona nordică a castelului, rezultând aşa numita aripa Matia compusă din logii, pictura cu subiect laic existentă aici fiind un unicat. Se admite, în general, faptul că finalizarea lucrărilor la castel încetează în jurul anului 1480, monumentul fiind comparabil cu castelele din vestul Europei prin amploare şi fast.
3. Castelul în secolul al XVI - lea
De această perioadă se leagă puţine construcţii civile identificate în zona turnului vechi de poartă cu ocazia ultimelor lucrări de restaurare.
4. Castelul în secolul al XVII - lea
În secolul al XVII - lea, principele Gabriel Bethlen, modifică în spiritul vremii, părţi din castel, modificări dictate atât de necesităţi civile cât şi militare. Se construieşte pe latura estică, peste fundaţii mai vechi, un corp de clădire denumit Palatul mare dinspre oraş, compus din două niveluri, respectiv camere de locuit şi o sufragerie. Tot în plan civil, Sala Dietei este reamenajată prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră, şi compartimentarea ei, rezultând încăperi cu funcţionalităţi diverse. De menţionat este faptul că la primul nivel, rezultat în urma acestei intervenţii, se păstrează urmele unei picturi în frescă ce prezintă nobilii şi reprezentări de fortificaţii ale vremii. Şi aspectul interior al capelei a fost modificat substanţial în vremea lui Gabriel Bethlen. Astfel, sunt înlăturate bolţile gotice, ferestrele sunt trasformate într-unele rectangulare prin îngroparea părţii lor superioare în molozul de egalizare din pod; de asemenea este deschis un pasaj de legătură între aripa Bethlen şi aripa Matia. Lucrările de factură militară sunt reprezentate de construirea Turnului Alb şi a Terasei de Artilerie. Turnul menţionat este de formă semicirculară, prevăzut cu 3 niveluri de apărare, sprijinite pe bârne de lemn şi deschideri pentru arme de foc. Terasa de artilerie funcţiona ca o platformă deschisă pregătită pentru arme grele de foc.
Tot în secolul al XVII - lea se construieşte curtea exterioară (curtea husarilor), spaţiu care adăpostea locuinţele administatorului, ale funcţionarilor, casa ogarilor şi depozitele pentru hrană şi fâneţ.
5. Castelul în secolul al XIX - lea
Acest moment coincide cu derularea celor mai importante lucrări de restaurare în castel în paralel cu construcţia faţadei palatului mare dinspre oraş şi a acoperişurilor actuale, acoperite cu ţiglă glazurată, mult mai înalte decât cele originale. Terasei de artilerie i se adaugă un şir de creneluri şi un turnuleţ de supraveghere, cu scopul creşterii gradului de atractivitate a monumentului. Tot acum o serie de elemente decorative din piatră sunt înlăturate şi înlocuite cu piese noi, după regulile specifice acestei perioade istorice.